Stiluri:

Muay Thai

Muay Thai sau boxul thailandez, sport naţional thailandez, este un stil de luptă din categoria artelor marţiale, care implică doar pumnii, picioarele, coatele si genunchii.
Muay Thai, tradus mai larg înseamnă modul de a lupta om la om fără arme al thailandezilor. În ultima vreme, termenul a dobândit o conotaţie de "sport sângeros", "luptă brutală" sau chiar "luptă fără reguli", lucru destul de adevărat cu numai câteva generaţii în urmă.
Muay Thai înseamnă, dacă depăşim clişeele vehiculate în filmele de arte marţiale, poate cea mai complexă şi completă artă a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit "arta celor 8 arme", aceasta referindu-se la posibilitatea luptătorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi "proiectil", într-o luptă : pumnii, picioarele, coatele şi genunchii. În paralel cu lupta fără arme, în Thailanda se studiază Krabbi Krabbong - arta luptei cu arme albe, derivată din armele tradiţionale utilizate în Evul Mediu, precum şi multe discipline anexe - tehnica proiecţiilor, procedeelor articulare şi luptei la sol, masaj, medicina luptătorilor, tehnici de meditaţie, sportul având dintotdeauna o conotaţie religioasă şi rituală în ţara de origine.

Până în anii '30 ai secolului trecut, Muay Thai era practicat în forme foarte dure, cu foarte puţine limitări. Erau permise loviturile în orice organe vitale, inclusiv genitale, o gamă mult mai vastă de proiecţii decât azi, protecţiile erau practic inexistente cu excepţia unor bandaje din sfori sau fâşii de piele învelite în jurul pumnului şi uneori a unei părţi a antebraţelor. Acestea mai degrabă limitau accidentările celui care lovea, decât ale celui care era lovit... cu atât mai mult cu cât se adăugau materiale abrazive pentru a spori efectul de a tăia pielea sub lovitură ! Desigur, numărul luptelor terminate cu uciderea sau rănirea gravă a luptătorilor era mare. Odată cu acceptarea altor norme sociale, mai aproape de modernitate, tinzând să pună viaţa umană la alte valori decât în perioadele de neîncetate războaie ale trecutului, Muay Thai a devenit un sport. Foarte dur, dar cu norme de siguranţă care, paradoxal, îl fac mai puţin periculos decât multe sporturi considerate inofensive - decesele accidentale sunt mai puţine decât în rugby sau fotbalul american, de exemplu. Dar lupta rămâne luptă şi cine se urcă în ring contra unui thaiboxer experimentat fără să ştie ce face, va avea de stat acolo foarte puţin timp în picioare !
Muay Thai modern limitează proiecţiile - şi anume luptătorii nu au permisiunea de a trimite adversarul la sol decât într-un număr foarte mic de situaţii şi cu un număr foarte limitat de procedee, iar lupta nu continuă la sol. Sunt interzise de asemenea procedeele aparţinand de sfera "trânte - lupte libere - judo", adică sugrumări, procedee articulare sau lovirea adversarului la sol ca în formele de luptă mixtă gen "Mixed Martial Arts". Muay Thai este deci un sport de luptă "stand-up" adică unde se practică numai schimbul de lovituri în picioare, fiind însă aproape cel mai permisiv şi dur dintre cele de acest tip, existente.
Principalele norme de siguranţă actuale sunt limitarea duratei luptei, introducerea reprizelor şi a pauzei de sfârşit de repriză, a categoriilor de greutate, portul obligatoriu al mănuşilor de box, al protecţiei dentare şi cochiliei, prezenţa arbitrului şi intervenţia în momente critice, în mod similar cu boxul profesionist (numărătoare până la 8, dacă sportivul e în dificultate, la 10 se declară KO), introducerea judecătorilor asfel încât se pot adjudeca victorii la puncte (în trecut, ca şi în boxul european, lupta se desfăşura până la incapacitatea sau abandonul unuia din luptători). Meciurile în Thailanda au numai regim profesionist, noţiunea de "amator" fiind practic o invenţie recentă de origine europeană. Profesioniştii luptă 5 reprize de 3 minute, cu pauze de un minut şi jumătate. În regim amator (mai mult în Europa şi pe scena internaţională) sunt clase cu aceeaşi semnificaţie ca în fotbal - şi anume, clasa "C" (similară întrutotul diviziei C), lupta în formatul a 3 reprize de 2 minute, clasa B (de tranziţie la profesionişti) - 5 reprize a 2 minute, iar meciurile profesioniste propriu-zise sunt considerate "clasa A" - similară din nou diviziei cu acelaşi nume. În clasa C, loviturile de genunchi sunt uneori limitate ca ţintă sau ca număr, iar cele de cot sunt interzise şi în clasa B şi în majoritatea meciurilor de clasă A din afara Thailandei, datorită frecvenţei mari a accidentelor induse de lovituri de cot.
Privit cu oarecare neîncredere de thailandezi, ca o diluare a sportului, formatul de amatori a fost susţinut de mai multe organizaţii internaţionale formate în afara ţării de origine şi chiar în Thailanda, prin promovarea de campionate de amatori. În ciuda unei oarecare reticenţe cu care au fost privite, ele au facut posibilă pătrunderea Muay Thai în ţările unde normele generale ale sportului de luptă sunt restrictive cu competiţiile de acest fel, precum şi o evoluţie mai "blândă" a sportivilor din ţări cu mai puţină tradiţie înainte de a se putea lansa în scena profesionistă. WMC (World Muay Thai Council) este la ora actuală organizaţia principală, agreeată de guvernul thailandez, care supervizează meciurile profesioniste internaţionale de clasă A (ca o echivalare aproximativă, WMC este întrucâtva echivalentul FIFA pentru diviziile A naţionale, desi pluralismul organizaţiilor este mult mai mare decât în alte sporturi consacrate internaţional).
Organizaţiile de amatori au un statut mai puţin clar, comunicate recente indicând că autorităţile au agreeat funcţionarea unui corp mediator între organizaţiile internaţionale pentru disciplina de amatori, pentru a pune capăt unor dispute destul de lungi privind legitimitatea sancţionării Muay Thai de amatori. În formatul de amatori, protecţiile sunt extensiv folosite (de unde neplăcerea cunoscătorilor şi puriştilor Muay Thai profesionist, în a accepta aceste formate), şi anume se folosesc căşti, pieptare, protecţii pentru tibie.

[ Descriere preluata de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Muay_Thai ]